10 TENDINTE TOAMNA 2013



Trebuie să ne luăm la revedere de la culorile neon și de la rochițele de vară, pentru că e timpul să ne bucurăm de toate culorile bogate ale toamnei și cele mai noi tendințe. Descoperă care sunt cele mai importante dintre ele:
1. Imprimeurile grafice
Ți se par dificile și un pic prea pretențioase? E și firesc, dacă te gândești că una dintre promotoarele acestei tendințe este actrița Tilda Swinton. Spune însă nu monotoniei, amestecând imprimeuri grafice în culori puternice, dar sumbre. Nu sunt foarte ușor de purtat sau de asortat, dar e garantat că produc senzație!

Poșetă Marc Jacobs
2. Poșetele mici
Poșetele mici și rigide, care au putut fi văzute în prezentările Giorgio Armani și Dolce&Gabbana, au început să facă senzație. Sunt ideale pentru că se potrivesc oricărui stil și pentru că au un aer vintage, datorită faptului că seamănă cu cele care le-ar fi putut plăcea bunicilor noastre.
3. Tweed-ul
În această toamnă, tweed-ul nu mai înseamnă deloc vacanțe petrecute la vânătoare, în Anglia rurală, ci face echipă bună cu cele mai fine materiale, ca mătasea și muselina și devine vedeta acestui sezon. Asortat cu un cardigan pufos și cu bijuterii aurite, tweed-ul a făcut furori în prezentarea Dolce&Gabbana.

Tricou Kenzo
4. Imprimeurile cu animale
Imprimeurile cu animale sunt la mare căutare datorită lui Kenzo, care a reușit să facă din tricoul imprimat cu un cap de tigru obiectul vestimentar pe care și-l doresc, în această toamnă, mai toate fashionistele. Păcat că se epuizează rapid.
5. Paltoanele supradimensionate
Pe podium ele au fost cele mai folosite, în ciuda faptului că au tendința, neîndrăgită de femei, de a face formele să pară de două ori mai proeminente. Cu toate astea, ele oferă un aer foarte sofisticat, studiat, dar aparent nonșalant. Nu uita să porți tocuri înalte dacă adopți această tendință!
6. Look-ul cazon
Lansat în această vară de Valentino, tendința de a adopta accesorii sau haine inspirate de uniformele militare nu dă niciun semn că va părăsi tendințele. Evident, trebuie să asortezi inspirat hainele de inspirație cazonă cu piese streetwear (poți lua exemplu de la Rihanna, care e un mare fan al acestei tendințe), nu să te transformi în “soldatul universal”.
7. Moda masculină
Există o mulțime de creatori, mergând de la Stella McCartney și până la Dior, care au împrumutat, în colecțiile lor feminine, unele accesorii masculine. Așa că nu te sfii să adopți costumul cu dungi, ușor oversize, pantalonii în carouri sau cămașa albă, impecabilă, peste care trebuie așezată o vestă. Totul este să le integrezi în propriul tău stil!
8. Pastelurile
Tonurile pastelate vor îndulci orice ten, oricât de obosit și vor da impresia unei pieli strălucitoare și sănătoase. Așa că adoptă cel puțin un obiect vestimentar pastelat, unul dintre cele care au făcut furori pe podium fiind paltonul roz de la Carven.

Botine deschise Dune
9. Fermoarele
Datorită revenirii în forță a look-ului grunge, fermoarele au redevenit și ele, din nou, la modă. Accesorii rock, nu lipsite de sex appeal, fermoarele sunt folosite la fuste, încălțări și jachete.
10. Tocurile înalte stilizate
Valorează uneori mai mult decât tot restul hainelor pe care le purtăm, dar tocurile înalte ale pantofilor extravaganți spun ele însele o poveste, uneori nemaifiind nevoie de nimic altceva pentru a face impresie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PAREREA DVS.CONTEAZA!NE AJUTA SA DEVENIM MAI BUNI!